Reacţiile adverse ale (fluoro)chinolonelor

                Clasa chinolonelor cuprinde o serie de agenţi antibacterieni sintetici după modelul acidului nalidixic (introdus pentru tratamentul infecţiilor tractului urinar în 1963).        Ca rezultat al cercetărilor extinse structură – activitate s-a ajuns la compuşi cu potenţă ridicată, spectru de activitate extins, proprietăţile de absorbţie şi distribuţie îmbunătăţite. Clasa chinolonelor a evoluat spre punctul în care anumiţi noi membri sunt utili pentru tratamentul unei varietăţi de infecţii sistemice grave. Cele mai utilizate sunt fluorochinolonele, chinolone care au în structura chimică un atom sau mai mulţi de fluor.

 

Reacţii adverse la nivelul tractului gastro-intestinal

Chinolonele în general sunt bine suportate, dar pot cauza intoleranţă gastrică cu următoarele manifestări: dureri epigastrice, crampe abdominale, flatulenţă, greaţă, vomă, gastralgii, anorexie. Rar poate apare diaree sau constipaţie. Extrem de rar poate apare enterocolita pseudomembranoasă. Chiar dacă sunt cele mai frecvente reacţii adverse sunt şi cele mai bine suportate. Comparativ cu alte antibiotice apar cu o frecvenţă moderată.

Reacţii adverse la nivel renal

Foarte rar, în timpul tratamentului cu chinolone, la nivel renal poate apare cristalurie, hematurie şi chiar insuficienţă renală acută, nefrită interstiţială şi nefrită reversibilă la întreruperea tratamentului. A fost foarte studiată apariţia cristaluriei în timpul tratamentului cu ciprofloxacină (investigaţii clinice), dar nu există nici o dovadă că ciprofloxacina conduce la apariţia urolitiazei sau influenţează negativ funcţia renală.

Reacţii adverse la nivel ocular

În general chinolonele sunt utilizate în tratamente oculare fără să producă reacţii adverse. Toxicitatea oculară pare să fie dependentă de doză şi de clasa din care face parte structural chinolona. Au fost raportate fototoxicitate şi neurotoxicitate, efect toxic asupra colagenului ocular (care poate fi asociat cu afectarea tendonului lui Ahile). Precipitatele corneene sunt forme de depozit avantajoase dar pot întârzia vindecarea şi chiar conduce la perforarea corneei la aproximativ 10% din cazuri. Injecţiile intravitreale cu cantităţi mici ciprofloxacină 100 μg, ofloxacină 50 μg/ml, trovafloxacină 25 μg sau mai puţin, moxifloxacină 160 μg/0.1 ml sau mai puţin şi pefloxacină 200 μg/0.1 ml sunt considerate fără risc.

Reacţii adverse la nivelul articulaţilor şi muşchilor

Chinolonele prezintă risc de condrotoxicitate la oameni în condiţii terapeutice. Acest risc la unele chinolone poate fi chiar crescut, deoarece leziunile cartilagilor nu sunt asociate întotdeauna cu simptome clinice. Câteva cazuri de artralgie acută au fost raportate în cazul chinolonelor din primele generaţii în care relaţia de cauzalitate a rămas neclară. Cea mai mare incidenţă de artropatie a fost raportată după tratamentul cu pefloxacină (8 cazuri din 63). Un grup similar tratat cu ofloxacină nu a prezentat astfel de complicaţii.

Fluorochinolonele pot cauza tendinite şi ruptura tendonului lui Ahile chiar după o perioadă scurtă de tratament. Cele mai multe cazuri au apărut în timpul tratamentului cu pefloxacină. O incidenţă mai scăzută a tendinitelor s-a raportat în cazul tratamentului cu ciprofloxacină, ofloxacină, levofloxacină, norfloxacină şi enoxacină. Dearece chinolonele chelatează ioni metalici divalenţi şi trivalenţi cum ar fi Ca2+, Mg2+, Zn2+ Cu2+, and Al3+ pare a fi posibilă o tulburarea a echilibrului electrolitic care creşte riscul acestor reacţii adverse.

Reacţii adverse la nivel cardiovascular

După tratamentul cu chinolone au fost semnalate ca reacţii adverse apariţia hipotensiunii şi tahicardiei. Potenţialul cardiotoxic însă diferă de la un compus la altul. Informaţiile disponibile din studiile întreprinse indică faptul că sparfloxacina şi grepafloxacina au cel mai înalt factor de risc de a creşte intervalul QT (important parametru EKG) şi de a provoca aritmie. După retragerea grepafloxacinei din terapie (datorită incidentelor cardiovasculare), se acordă o mai mare atenţie prelungirii intervalului QT după tratamentul cu chinolone. În timpul dezvoltării produsului moxifloxacina s-a observat prelungirea intervalului QT doar la 2.8% dintre pacienţi (mai puţin decât în grupul tratat cu claritromicină, 3.7%). Nu s-a observat prelungirea intervalului QT în cazul levofloxacinei. Totuşi, relaţia dintre reacţiile adverse cardiotoxice şi terapia cu chinolone este încă incertă, în acest sens desfăşurându-se numeroase studii.

Reacţii adverse la nivelul SNC

Chinolonele pot produce şi reacţii adverse neurotoxice. A fost semnalată apariţia ameţelii în cazul a jumătate dintre pacienţii trataţi cu chinolonele de primă generaţie, non-fluorurate (acidul oxolinic, rosoxacina). În primul rând trebuie făcută o distincţie clară între semnele neurotoxice uşoare (dureri de cap, ameţeală, oboseală, somnolenţă, vedere anormală, nelinişte, coşmaruri) ale SNC şi semnele grave, extrem de rare,  <0.5%, (reacţii psihotice, halucinaţii, depresii, convulsii)  în care trebuie întreruptă terapia. Aceste reacţii apar doar la câteva zile de la începerea terapiei şi dispar odată cu întreruperea medicaţiei.

Din toate informaţiile studiilor existente se pare că reacţiile neurotoxice nu sunt strict corelate cu  concentraţii foarte mari în plasmă ale chinolonelor. Posibil să existe o explicaţie în concentraţiile chinolonelor care ajung în ţesutul cerebral. Există puţine date despre concentraţiile chinolonelor în ţesutul cerebral. S-a măsurat concentraţiile sparfloxacinei şi ciprofloxacinei într-un grup restrâns de pacienţi operaţi pe creier. S-a constatat o variabilitate a acestora de la 2 până la 20 de ori faţă de concentraţia corespunzătoare din lichidul cerebro-spinal.

Acţiunea stimulantă la nivelul SNC se pare că se datorează inhibării legăturii acidului gamma-aminobutiric cu receptorii săi centrali, efect dependent de doză.

Reacţii adverse la nivelul tegumentelor

Frecvenţa reacţiilor adverse la nivelul tegumentelor este estimată a fi cuprinsă între 0.4% şi 2.1%. Manifestările cele mai frecvente semnalate sunt eritemul, pruritul, urticaria dar şi alte manifestări cutanate.

Fototoxicitatea este unul dintre cele mai clare exemple ale efectului structurii chimice asupra activităţii biologice. Introducerea unui atom de halogen (fluor sau clor) în poziţia C-8 a nucleului chinolonelor a crescut tendinţa de a induce fotosensibilitatea atât la oameni cât şi la animale. S-au sintetizat noi compuşi în care atomul de halogen de la C-8 a fost substituit cu o grupare metoxi, care s-au dovedit a fi lipsiţi de fototoxicitate (moxifloxacina şi gatifloxacina).

Reacţii fototoxice au fost descrise în cazul tratamentului cu majoritatea chinolonelor, pentru prima dată fiind semnalate în cazul tratamentului cu acid nalidixic. Riscul fototoxic este variabil de la un risc mare, în cazul lomefloxacinei, fleroxacinei, sparfloxacinei, clinafloxacinei, mediu în cazul ciprofloxacinei, la un risc scăzut, de exemplu în cazul moxifloxacinei, gemifloxacinei şi gatifloxacinei. În general, există recomandarea ca pacienţii care sunt sub tratament cu fluorochinolone să evite expunerea la soare.

Reacţii adverse – diverse

În unele cazuri au fost raportate reacţii adverse cum ar fi alterări hematologice (trombocitopenie, leucopenie, anemie). Deasemenea au mai fost observate creşteri tranzitorii ale enzimelor hepatice în plasmă.

La administrarea fluorochinolonelor ocazional au fost semnalate: febră, bufeuri, presiune toracică, transpiraţii, palpitaţii, rinite, iritaţii vaginale.

 

 

Be Healthy

 

Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: