Peeling-ul chimic – între modă şi necesitate (I)

Cuvinte ca peeling, chemoexfoliere, dermoabraziune, botox, AHA, fillers, laserterapie, mezoterapie…. au început să ne înconjoare, împresoare și să ne pună pe gânduri. Oare ce mister se ascunde în spatele acestor cuvinte? Ce sens dau acestea frumuseții și sănătății noastre?

Să pornim la drum… Astăzi  vom începe să depănăm un fir de poveste despre peeling.

Cuvântul peeling este un cuvânt din limba engleză, de la to peel, cuvânt care înseamnă a decoji, a exfolia. În sens medical peelingul este un procedeu prin care sunt exfoliate straturi superficiale sau medii ale pielii după aplicarea de substanțe chimice. Astfel, se produce o arsură medicală voluntară, cu vindecare controlată,  prin care sunt îndepărtate sau atenuate neregularități de la suprafața pielii.

Avem nevoie de peeling?

Haideți să aflăm:

Riduri inestetice? Hmm … cine nu dorește să scape de ele, sau cel puțin să nu fie atât de vizibile. O soluție pentru acestea este un procedeu de peeling. Acesta produce un efect de întinerire, luminare a feței, care apare prin eliminarea straturilor de celule moarte. Deasemenea, în același timp stimulează producția de colagen. Se pare că prin repetarea procedeului efectul este mai bun și mai durabil.

Pete solare? Hiperpigmentări? Of! vai şi iar Of! Sunt tare neplăcute și inestetice atunci când apar. De foarte multe ori este dificil să le „camuflăm”. La recomandarea unui medic specialist salvarea poate veni deasemenea de la un procedeu de peeling….

Keratoze? (Aăăă… Ce anume?..) Dar mai întâi să aflăm ce sunt acestea…

Keratoza este o îngroșare localizată a stratului cornos (stratul cel mai de suprafață al epidermului). Termenul de keratoză se referă la orice creștere a stratului cornos, indiferent de natura sa (aici intră și bătături ale degetelor picioarelor, veruci, etc.) Există și keratoza actnică, denumită și keratoza solară sau senilă, o leziune a pielii care apare pe pielea expusă la soare, mai ales la nivelul feței, mâinilor, antebrațelor și gâtului. Acest tip de keratoză apare mai frecvent la persoanele cu tenul deschis la culoare, păr blond, ochii deasemenea deschiși la culoare.

Și în cazul acestora medicul poate recomanda un peeling…

Acnee? Exces de sebum (grăsime la nivelul feței?)?  Și în această siuație un peeling chimic ușor poate fi de mare ajutor deoarece îndepărtează stratul superficial și celulele neaderente la nivelul feței.

Și iată cum am aflat ce este peelingul și în ce situații poate fi recomandat.

În partea a II-a a acestui post vom afla mai multe răspunsuri la întrebările Cum? Cu ce? Cine? Unde?  – bineînțeles despre peeling.

Be Healthy

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: