Mierea – farmacia din cămară

Incepem cu un periplu istoric…

Mierea este folosita in alimentatie peste 10.000 de ani si chiar cu mult timp inainte. Utilizarea acesteia in medicina este inregistrata pentru prima data in Egiptul antic, acum aproape 5000 de ani, intr-un tratat atribuit celui pe care tot mai multi istorici il considera adevaratul parinte al medicinei, Imhotep. 

Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală.ratul parinte al medicinei, Imhotep. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonenii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris „miere” de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Nici Hippocrate, cel mai vestit medic al Greciei antice, cel al carui principal merit este de a fi pus bazele medicinei ca stiinta in lumea occidentala, nu a trecut cu vederea efectele curative ale mierii. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastro-intestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. In cele nu mai putin de 70 de lucrari care i se atribuie, Hippocrate mentioneaza calitatile antiinflamatorii ale acesteia si o recomanda in ceea ce avea sa fie primul tratat de medicina preventiva.

De fapt, mierea devenise atat de apreciata incat, in Roma antica, era folosita ca moneda de schimb, in locul aurului; obicei pastrat in unele tari, inclusiv Tarile Romane, pana spre sfarsitul Evului Mediu.

Proprietatile sale antimicrobiene aveau sa transforme mierea, printre altele, in cel mai cunoscut ingredient folosit in imbalsamarea cadavrelor. Unul dintre cele mai cunoscute exemple fiind cel al domnitorului Vlad Tepes, al carui cap va fi inchis intr-un vas cu miere si pastrat ca trofeu de catre sultanul Murad al II-lea.

Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză și fructoză.

Cate tipuri de miere cunoastem?

  • Mierea de floarea-soarelui. Are proprietati tonice psihice si tonice generale, este afrodisiaca, stimuleaza imunitatea.
  • Mierea de mac. Este o mirere care are un efect sedativ, antispastic si anafrodisiac puternic. Are o nuanta mai inchisa, avand in compozitie granule de polen de mac, care este negru la culoare.
  • Mierea de mana. Pentru consumul uman are o valoare deosebita, continand multa inhibina (un bactericid foarte puternic) si saruri minerale (de 12,8 – 20 de ori mai bogata in saruri minerale decat cea florala), calciul si magneziul prezentand cel mai mare interes terapeutic intrucat organismul uman asimileaza mult mai bine aceste saruri prin alimentatia naturala decat prin administrarea sintetica. Are proprietati laxative mult mai puternice decat celelalte tipuri de miere, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv, favorizeaza eliminarea toxinelor din corp.
  • Mierea de Manuka. Mierea de Manuka este o miere monoflorala speciala produsa de albine din florile de Manuka (Leptospermum scoparium), o specie de Tea Tree, existenta numai in noua Zeelanda si unele zone ale Australiei. P. Molan a clasificat mierea de Manuka in functie de puterea antibacteriana, introducand factorul UMF (Unique Manuka Factor). Numai mierea clasificata UMF 10+ si peste, poate fi folosita in mod eficient pentru rezolvarea unor probleme de sanatate.
  • Mierea de menta. Se foloseste ca antitusiv, bronhodilatator, calmant gastric, analgezic, antispastic, usureaza digestia si combate balonarea.
  • Mierea de molid si brad. Mierea de molid are culoare verde inchis, iar cea de brad – galben aurie. Ambele contin 25,68% melezitoza (datorita urme lor de rasina continute) si inhibina, produs al unei enzime. Enzima producatoare a inhibinei este o glucozooxidaza care, in prezenta aerului produce din fructoza hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscuta in medicina pentru efectul ei sterilizator. Mierea de conifer este foarte rara, randamentul de culegere al albinelor fiind mic. Are proprietati exceptionale asupra sistemului respirator, beneficiind de proprietati antiinfectioase, expectorante, antitusive si, atunci cand este consumata cu tot cu fagure, bronhodilatatoare.
  • Mierea de rapita (http://www.miereanaturala.ro/produse-miere/mierea-de-rapita.php)
  • Mierea de salcam. Se pastreaza lichida in mod natural, fiind foarte bogata in fructoza. Are proprietati calmante. Mai este recomandata drept calmant gastric, stimulent pentru activitatea cardiaca. (http://www.miereanaturala.ro/produse-miere/miere-de-salcam.php)
  • Mierea de tei. Este calmant psihic, somnifer, anafrodisiac.
  • Mierea de trifoi. Are o actiune diuretica foarte buna, ajutand la eliminarea apei in exces din tesuturi si, de asemenea, are o actiune estrogena.
  • Mierea de zmeura. Are o culoare albicioasa, specifica. Regleaza activitatea ovarelor, este reintineritoare, previne aparitia unor afectiuni ca osteoporoza si sclerodermia.
  • Mierea extraflorala. Provine din nectarul secretat de alte parti ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara) sau arbori (mar, prun, nuc, tei, plop, stejar, artar, frasin, mesteacan etc.), unde se afla glande nectarifere asemanatoare cu cele in interiorul florilor. Mierea extraflorala are o greutate specifica mai mare ca mierea obisnuita, iar culoarea sa este putin mai inchisa, continand zaharuri valoroase ca fructoza si glucoza, dar si unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza, precum si saruri minerale in proportii ceva mai mari ca la mierea florala.
  • Mierea poliflora. Proprietatile sale difera foarte mult in functie de regiunea din care este recoltata. De exemplu, mierea de la campie are o actiune antiseptica si sedativa mai puternica, spre deosebire de mierea poliflora din regiunile muntoase inalte, la care efectul antiinfectios se adreseaza in special aparatului respirator, iar efectul sedativ este inlocuit cu unul tonic nervos. In general, mierea poliflora este considerata cel mai complex tip de miere ca actiune terapeutica, ea ingloband nectarul de la cateva zeci, daca nu sute, de specii de plante medicinale si imprumutand ceva din proprietatile terapeutice ale fiecareia dintre ele. (http://www.miereanaturala.ro/produse-miere/miere-poliflora.php)

Compozitia chimica a mierii

Există numeroși factori care influențează compoziția chimică a mierii: calitatea și compoziția materiei prime (nectar sau mană), abundența acesteia, factorii climatici, modul de exploatare a albinelor, modul de recoltare, condiționare și conservare. Mierea obținută va avea caractere specifice condițiilor în care s-a produs. Elementele care intră în compoziția mierii pot fi împărțite în trei grupe: apă, substanțe zaharoase, substanțe nezaharoase.

Constituenți majori

Constituenții majori ai mierii sunt apa și substanțele zaharoase, care reprezintă 99% din miere.

Mierea poate fi considerată o soluție concentrată de zaharuri, datorită faptului că principalii componenți ai mierii sunt substanțele zaharoase:

Glucidele sunt aldehide sau cetone ale unor alcooli polivalenți și în funcție de posibilitatea lor de a se hidroliza se împart în:

– glucide nehidrolizabile, numite oze, monoze, sau monozaharide, (zaharuri simple). Ozele sunt oxialdehide sau oxicetone provenite din oxidarea unor polialcooli și sunt denumite după numărul atomilor de carbon, cele mai răspândite fiind: pentoza, hexoza, glucoza;

– glucide hidrolizabile, (capabile de a fi descompuse sub influența acizilor sau enzimelor în zaharuri mai simple), numite ozide, care se împart în: holozide, (în alcătuirea cărora intră în exclusivitate monozaharidele), fiind cele mai importante pentru studiul mierii, iar dintre acestea: zaharoză, maltoză, trahaloză, melecitoză, pentozani, fructozani, heterozide (în alcătuirea cărora intră o componentă glucidică și una neglucidică, sau aglicon).

Dextrinele. În miere se mai găsesc în cantități mari și alte holozide complexe sau heterozide ca mucegaiuri, gume, etc, denumite impropriu dextrine. În mierea de mană dextrinele pot depăși 5%. Prezența dextrinelor mărește vâscozitatea mierii și îi dă un aspect cleios, neplăcut.

Constituenți minori

Substanțele nezaharoase se găsesc în cantități mici în mierea de albine, aproximativ 1% din miere, și nu sunt lipsite de importanță, contribuind la specificitatea acestui apreciat produs.

Fermenții (enzimele sau diastazele), sunt catalizatori biologici cu originea în celula vie.

Principalii fermenți din mierea de albine sunt carbohidrazele, iar dintre acestea:

– invertaza și zaharaza (sucraza), acționează asupra zaharozei, scindând-o în glucoză și fructoză;

amilaza: – alfa amilaza (amilaza dextrinogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă inițial în dextrine, iar în final în maltoză;

– beta amilaza (amilaza zaharogenă), acționează asupra amidonului pe care îi transformă direct în maltoză;

Sărurile minerale: Substanțele minerale totale din mierea de albine variază în limite foarte largi datorită multor factori, (natura materiei prime și gradul de impurificare al acesteia, condițiile climatice, modul de extracție, prelucrare și conservare, etc).

Principalele elemente minerale din miere sunt: sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât și unele microelemente: beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint.

Vitaminele: Mierea de albine este valoroasă și prin conținutul său în vitamine, care provin în exclusivitate din polenul și nectarul plantelor.

Principalele vitamine din miere aparțin celor două grupe:

– hidrosolubile: Vitamina B1 (tiamină), Vitamina B2 (riboflavină), Vitamina B6 (piridoxină), Vitamina PP (niacină), Vitamina H (biotină), Vitamina B12 (cianocobalamină), Vitamina C (acid ascorbic), acid pantotenic, acid folic, rutină;

– liposolubile: Provitaminele A, Vitamina K

Valoarea terapeutică a mierii

Mierea de albine nu are doar calități nutritive ci, în urma studiilor, s-a demonstrat că are și o acțiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra afecțiunilor digestive, cât și în afecțiunile hepato-biliare, cardio-vasculare, respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriție și cele infecțioase, în afecțiunile sanguine și în cele cutanate.

Atenţie! Mierea are și contraindicații pentru pacienții care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficiență pancreatică exocrină și pentru pacienții gastrectomizați, cât și în anumite tulburări alergice.

Indicațiile apiterapice vor fi făcute numai de către medicul specialist, ca la orice medicament, iar tratamentele vor fi aplicate sub directa sa supraveghere, avându-se în vedere acțiunile generale și specifice ale produsului apiterapic, starea pacientului și evoluția bolii.

Cum recunoastem mierea falsificata?

  • Mierea naturala, cristalizata, are cristale fine care se „topesc” repede in gura, pe cand mierea falsificata cu zahar are cristale grosolane care se dizolva mai lent.
  • Mierea falsificata cu zaharina are gust dulce pronuntat, aproape lesinator.
  • Mierea naturala contine intotdeauna in suspensie particule solide sau materii coloidale, astfel incat, pusa intr-un vas transparent are aspect usor tulbure.
  • Daca gustul mierii este usor caramelizat, se poate deduce ca aceasta a fost incalzita direct pe flacara pentru a fi fluidizata sau amestecata cu zahar ars.
  • Daca mierea nu are aroma se poate presupune sau ca a fost supraincalzita in scopul fluidizarii, sau provine din zahar prelucrat de albine sau este foarte veche. In toate cazurile este fara valoare terapeutica.
  • Mierea provenita de la albinele hranite cu zahar sau cea falsificata cu glucoza industriala este mai putin dulce decat mierea florala, iar in cazul falsificarii cu zaharina in amestec cu glicerina, desi dulce, are reactie alcalina.
  • Mierea veche, ca si mierea falsificata cu zahar invertit artificial are aciditate mai mare decat cea normala, in timp ce mierea falsificata cu zahar neinvertit are un indice de aciditate foarte scazut. Mierea incalzita agresiv isi mareste aciditatea datorita descompunerii fructozei.

Be Healthy

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: