Parabenii

Stii cate produse cu parabeni folosesti zilnic?

Parabenii m-au intrigat in momentul in care am avut curiozitatea sa citesc compozitia unui gel (natural, al unei companii aparent de incredere) cu efect antiinflamator. Pe langa substantele active, chiar in coada listei, am descoperit cu uimire, nici mai mult nici mai putin decat 4(patru!) parabeni!

Definitie. Parabenii sunt esterii acidului para-hidroxi-benzoic: para hidroxi-benzoatul de metil (sin. Nipagin), para hidroxi-benzoatul de etil, para hidroxi-benzoatul de propil (sinonim Nipasol), para hidroxi-benzoatul butil, para hidroxi-benzoatul de izobutil, para hidroxi-benzoatul  de benzil etc.)

Deci, parabenii sunt o clasa de substante chimice care sunt frecvent utilizate ca si conservanti in produsele cosmetice – peste 22.000 de produse (sampoane, creme, geluri de dus, sapunuri, produse autobronzante, farduri, pasta de dinti etc.), industria farmaceutica (produse farmaceutice cu administrare topica, administrare parenterala) dar si in industria alimentara.

Concentratiile admise sunte de maxim 0.8% pentru un amestec de parabeni si maxim 0.4% pentru unul singur. Un procent de peste 80% din cosmetice contin parabeni care se regasesc pe eticheta sub diverse denumiri, cele mai frecvente fiind methylparaben, propylparaben, butyl paraben, ethylparaben, isobutyl paraben etc.

 

De ce sunt utilizati parabenii?

Pentru simplul motiv ca au proprietati bactericide si fungicide si sunt ieftini. Au rolul de a creşte perioada de valabilitate a produsului. Legislatia nu interzice utilizarea lor.

Stiati ca parabenii se gasesc si in natura?

Se estimează că în jur de 120 de plante şi de alimente conţin parabeni naturali. De exemplu afinele contin metilparaben, zmeura contine propilparaben …

Parabenii sunt folosiţi şi în alimentaţie, mai ales în biscuiţi şi în mezeluri (aditivi începând cu E214, E215 …  până la E219). Au fost introduşi pe piaţă în anul 1920 şi sunt utilizaţi frecvent, pentru că sunt eficienţi şi ieftini. Totusi, sunt utilizati in cantitati foarte mici.

S-a estimat „consumul zilnic” de parabeni ca fiind 17.76g pentru adulti si 378mg pentru copii. Ingrijorator sau nu?

De ce sunt substante controversate?

Parabenii au devenit un subiect de mare interes in momentul in care au fost descoperite concentratii mici in tumorile  cancerului de san. Se pare ca au proprietatea de a mima slab hormonii estrogeni, care sunt incriminati in aparitia cancerului de san.

Utilizarea produselor cosmetice cu parabeni poate induce, din cauza efectului estrogenic, apariţia prematură a pubertăţii în cazul fetelor, fenomen cunoscut drept factor de risc în apariţia cancerelor de sân. Deasemenea parabenii pătrund în piele si pot declanşa eczeme si iritatii locale mai ales la persoanele cu predispozitie la alergii. Categoria de chimicale sintetice considerate perturbatori endocrini afectează negativ şi fertilitatea bărbaţilor, scăzând viabilitatea spermei şi cantitatea acesteia.

Totusi nu exista studii despre parabeni care sa demonstreze că sunt cancerigeni pentru om (relatia cauza-efect). Însă este cunoscut faptul că aceştia nu sunt metabolizaţi complet şi eliminaţi din corp, ci pot rămâne în interiorul celulelor, afectând funcţionarea organismului.

Parabenii sunt substante chimice (xenobiotice)  care pătrund în organism prin mai multe surse, alimente, cosmetice dar si medicamente, iar efectul lor cumulat cu alţi factori toxici ca poluarea, alcoolul, fumatul poate produce efecte grave, mai ales organismelor cu predispoziţie spre boli alergice sau spre cancer. Parabenii sunt rapid absorbiti in organism, metabolizati si excretati sub forma de acid para-hidroxibenzoic, acid para-hidroxihipuric, para-hidroxibenzoilglucuronat si para-carboxifenilsulfat.

Cosmetic Database (http://www.ewg.org/skindeep/) ofera informatii despre mii de substante care se regasesc in produsele cosmetice, inclusiv studiile publicate in legatura cu efectele acestora asupra sanatatii noastre.

Jurnalul Le Monde a publicat o listă cu 400 de medicamente care conţin parabeni, în Franţa s-au iscat numeroase discuţii legate de acest subiect. Deputaţii francezi au adoptat o propunere legislativă privind interzicerea folosirii ftalaţilor, parabenilor şi alchilfenolilor, substanţe care, potrivit studiilor, ar putea da tulburări endocrine. Pe lista celor 400 sunt incluse denumirile comerciale, nu substanţele active, iar printre acestea se numără unele siropuri contra tusei, pansamente gastrice, precum şi medicamente indicate în chimioterapie.

E o nou trend – moda „fara parabeni” … Intr-o societate moderna, in care nu putem renunta la igiena si infrumusetare, ca sa-i evitam pare  „misiune imposibila”. Dar in orice exista un prim pas, acesta fiind in primul rand constientizarea riscului pe care il aduc acesti parabeni. Apoi putem fi mai selectivi atunci cand achizitionam diverse produse pentru uzul nostru personal.

Tu ai numarat cate produse cosmetice folosesti intr-o singura zi?!!!  …incearca sa selectezi din urmatoarea enumerare: pasta de dinti, sapunul, gelul de dus, demachiantul, lotiunea tonica, crema hidratanta, laptele de corp, antiperspirantul, deodorantul, spuma de ras, after shave-ul, fardurile, rujul, fondul de ten, pudra ….

Groaznic, eu am numarat vreo 12 …

Dar copilul tau …?

Si o ultima intrebare: ai citit la vreun produs, din cele de mai sus, compozitia cu atentie?

 

 

Be Healthy

Info:

  • Final Amended Report on the Safety Assessment of Methylparaben, Ethylparaben, Propylparaben, Isopropylparaben, Butylparaben, Isobutylparaben, and Benzylparaben as used in Cosmetic Products, INTERNATIONAL JOURNAL OF TOXICOLOGY    Volume: 27    Pages: 1-82    Supplement: Suppl. 4    Published: 2008
  • Possible endocrine disrupting effects of parabens and their metabolites, REPRODUCTIVE TOXICOLOGY    Volume: 30    Issue: 2    Special Issue: Sp. Iss. SI    Pages: 301-312    Published: SEP 2010,
  • Urinary Concentrations of Four Parabens in the U.S. Population: NHANES 2005–2006, ENVIRONMENTAL HEALTH PERSPECTIVES   Volume: 118   Issue: 5   Pages: 679-685   Published: MAY 2010
  • Paraben esters: review of recent studies of endocrine toxicity, absorption, esterase and human exposure, and discussion of potential human health risks, JOURNAL OF APPLIED TOXICOLOGY   Volume: 28   Issue: 5   Pages: 561-578   Published: JUL 2008
  • Parabens: A review of epidemiology, structure, allergenicity, and hormonal properties, DERMATITIS   Volume: 16   Issue: 2   Pages: 57-66   Published: JUN 2005

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 Răspunsuri to “Parabenii”

  1. Aurica Mihalcea Says:

    Ce facem cu parabenii din medicamentele pe care noi trebuie sa le ingeram si care credem noi ca ne scapa de unele probleme!?,.. sau
    mai adaugam o suferinta pe langa celelalte ca si cand nu ar fi destul?…poate cineva sa raspunda la aceasta intrebare pe care
    si-o pun mii si mii de romani???….

    • Be Healthy Says:

      Este o intrebare mai mult retorica la care nu prea putem sa raspundem din moment ce legislatia permite utilizarea lor; important este a fi utilizati cu judiciozitate, in cantitati limitate si sa nu depaseasca maximele admise (care aparent nu pun in pericol sanatatea, conform studiilor de specialitate).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: